Apel declarat de ambele parti. Respectarea principiului "non reformatio in pejus"

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civila, sub nr. 19999/3 din 27 mai 2008, reclamantul N.C.C. a chemat in judecata paratii Primarul General al Municipiului Bucuresti si Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar, pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna: anularea Dispozitiei P.M.B. nr. 10120 din 14 aprilie 2008 de respingere a notificarilor, prin care a solicitat restituirea in natura a apartamentului si spatiului comercial din imobilul situat in Bucuresti, str. 11 Iunie; atribuirea in natura a apartamentului si a terenului aferent precum si a spatiului comercial din imobilului situat in Bucuresti, str. 11 Iunie; cu cheltuieli de judecata .

In motivarea actiunii, reclamantul arata ca, in anul 2001, a depus prin intermediul executorului judecatoresc doua notificari la Primaria Municipiului Bucuresti, prin care a solicitat restituirea in natura a apartamentului si terenului aferent, precum si a spatiului comercial si terenul aferent din imobilul situat in Bucuresti, str. 11 Iunie.

In sustinerea notificarilor, au fost depuse atat actele de proprietate ale imobilelor solicitate, cat si dovada calitatii de persoana indreptatita a reclamantului.

In data de 22 aprilie 2008, reclamantului i-a fost comunicata de Primaria Municipiului Bucuresti dispozitia de respingere a notificarilor. Motivul respingerii dispozitiei, lapidar si lacunar exprimat, se rezuma astfel: fosta proprietara a vandut drepturile litigioase inainte de aparitia Legii nr. 10/2001, context in care reclamantul apreciaza ca respingerea notificarilor este nelegala si netemeinica.

In acest sens, invedereaza, pe de o parte, faptul ca reclamantul are calitate de persoana indreptatita la restituirea imobilelor ce formeaza obiectul notificarilor depuse, iar, pe de alta parte, faptul ca a fost dovedit dreptul de proprietate al autorilor sai aspra imobilului notificat.

La 16 septembrie 2008, reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare, aratand ca intelege sa se judece doar cu paratul Municipiul Bucuresti, prin Primarul General.

Desi legal citati, paratii nu au formulat intampinare, insa au inaintat instantei copia actelor din dosarul administrativ, la termenul din 11 noiembrie 2008.

La cererea reclamantului, au fost administrate proba cu inscrisuri si cea cu expertiza tehnica, efectuata de expertul O.T.M.

Dupa efectuarea expertizei, reclamantul a formulat o cerere precizatoare a obiectului petitului vizand restituirea in natura, solicitand atribuirea garsonierei si a terenului aferent, precum si a spatiului comercial si terenului aferent, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiza.

Prin sentinta civila nr. 503 din 13 aprilie 2010 Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, a admis in parte actiunea precizata, a fost anulata Dispozitia nr. 10120 din 14 aprilie 2008 emisa de paratul Primarul General, s-a dispus restituirea in natura, catre reclamant, a apartamentului si a spatiului comercial de 36,55 mp situate la parterul imobilului din str. 11 Iunie, Bucuresti, identificat prin raportul de expertiza, precum si a terenului de 10 mp aferent acestor constructii.

A fost respinsa actiunea precizata in ceea ce priveste restituirea subsolului imobilului, ca neintemeiata. A fost obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 7.280 lei.

Pentru a se pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut, in esenta, ca dispozitia contestata este nelegala si netemeinica, apreciindu-se in aplicarea dispozitiilor art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001 republicata, ca reclamantul are calitatea de persoana indreptatita la masurile prevazute de lege, atata vreme cat, prin contractul de vanzare de drepturi litigioase, lamurit prin act aditional, fostul proprietar al imobilului i-a instrainat acestuia toate drepturile asupra imobilului notificat, inclusiv cele derivate din Legea nr. 10/2001. Ca atare, in calitatea sa de succesor cu titlu particular, reclamantul a justificat calitatea de persoana indreptatita, potrivit legii speciale.

Cu privire la dreptul de proprietate al autoarei reclamantului asupra imobilului notificat, s-a constatat ca s-a facut dovada, prin contractele de vanzare-cumparare asupra celor doua suprafete de cate 5 mp teren indiviz, precum si prin contractele de construire, anterior analizate, ca numita B.F., impreuna cu sotul sau, au fost proprietarii celor 10 mp teren indiviz si ai garsonierei si pravaliei. Astfel, inca din faza cercetarii notificarii de catre unitatea detinatoare, reclamantul a facut dovada conform art. 23 si art. 24 din lege, fiind intrunite si cerintele art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, in sensul ca imobilul a fost preluat abuziv, in temeiul Decretului nr. 92/1950.

Impotriva acestei hotarari judecatoresti au formulat apel in termen legal atat reclamantul cat si paratul Municipiul Bucuresti.

Reclamantul N.C.C. a formulat critici cu privire la intinderea dreptului pentru care i-au fost acordate masuri reparatorii in natura, sustinand ca subsolul face parte integranta din unitatea locativa notificata sub denumirea spatiu comercial.

Paratul Municipiul Bucuresti a criticat sentinta apelata in ceea ce priveste modul de apreciere asupra calitatii de persoana indreptatita a reclamantului, cat si in ceea ce priveste restituirea in natura a imobilelor in litigiu.

Astfel, s-a sustinut ca fosta proprietara a vandut drepturile litigioase inainte de aparitia Legii nr. 10/2001 iar reclamantul nu a respectat obligatia de a depune actele doveditoare ale proprietatii.

S-a mai aratat ca instanta de fond nu a lamurit situatia juridica a imobilelor in litigiu intrucat nu a efectuat adrese catre A.F.I. in acest sens.

Prin decizia civila nr. 342/ A din 28 martie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant, iar apelul formulat de Municipiul Bucuresti a fost admis, dispunandu-se schimbarea in tot a sentintei si pe fond, respingerea contestatie ca neintemeiate.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicata sunt indreptatite, in intelesul prezentei legi, la masuri reparatorii constand in restituire in natura sau, dupa caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora precum si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice indreptatite.

Curtea de apel a constatat ca numita B.F., in calitate de persoana indreptatita nu a formulat notificare conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicata, notificarea vizand imobilele in litigiu fiind formulata de catre reclamantul N.C.C. la data de 15 noiembrie 2001 in calitate de succesor cu titlu particular al acesteia, invocandu-se contractul de vanzare de drepturi litigioase incheiat la data de 14 iunie 2000, inainte de aparitia Legii nr. 10/2001 si care are ca obiect vanzarea drepturilor litigioase ce faceau obiectul dosarului nr. 3192/1999 si, respectiv, nr. 3441/1999, aflate pe rolul Tribunalului Bucuresti.

Ulterior formularii notificarii in temeiul Legii nr. 10/2001 de catre reclamant, la data de 5 iulie 2002, s-a incheiat actul aditional la contractul de vanzare de drepturi litigioase de care se prevaleaza reclamantul in dovedirea calitatii de persoana indreptatita, act aditional in care se precizeaza ca prin contractul initial vanzatoarea a inteles sa transmita si drepturile sale derivate din calitatea de persoana indreptatita potrivit Legii nr. 10/2001.

Or, la data incheierii contractului de vanzare - cumparare de drepturi litigioase, respectiv in anul 2000, Legea nr. 10/2001 nu fusese edictata, asa incat aceste din urma drepturi nu puteau fi transmise. Mai mult, nu fusese formulata notificare si ca atare nu existau drepturi litigioase derivate din Legea nr. 10/2001 la data incheierii contractului de vanzare - cumparare.

S-a apreciat ca incheierea actului aditional la data de 5 iulie 2002 nu poate conferi reclamantului calitatea de persoana indreptatita, intrucat vanzatoarea B.F. nu a formulat notificare in termenul legal prevazut de Legea nr. 10/2001, iar la data de 5 iulie 2002 acest termen ce a fost prelungit succesiv expirase, asa incat notificarea formulata de catre reclamant la data de 15 noiembrie 2001 nu are la baza o transmitere a dreptului de catre persoana indreptatita, numita B.F.

Avand in vedere aceste considerente, instanta de apel a apreciat ca Dispozitia nr. 10120 din 14 aprilie 2008 emisa de parat este legala, intrucat reclamantul nu a facut dovada calitatii de persoana indreptatita conform art. 2 alin. (1) lit. a) si art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicata, contestatia dedusa judecatii fiind neintemeiata.

Fata de solutia pronuntata asupra apelului paratului, analiza celorlalte critici formulate de catre ambii apelanti s-a apreciat a fi inutila.

In termen legal, impotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs, prevalandu-se de dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul invedereaza ca solicita casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, avand in vedere faptul ca instanta de apel a judecat apelul fara a intra in cercetarea fondului.

Se arata de catre recurentul reclamant ca instanta a admis apelul paratului, retinand insa argumente care nu au fost invocate in niciun mod in motivele de apel ale Municipiului Bucuresti ori in fata primei instante.

Pe de alta parte, instanta nu a pus in dezbaterea partilor cele redate doar in cuprinsul motivarii pentru a da posibilitatea reclamantului sa le combata sau sa prezinte dovezi cu privire la aceasta, incalcandu-i in acest fel in mod flagrant dreptul la aparare.

Recurentul mai arata ca desi apelul reprezinta o cale de atac devolutiva, in care se poate analiza cauza sub toate aspectele, aceasta nu inseamna ca analizarea cauzei nu trebuie facuta in contradictoriu cu partile litigante.

Respectarea principiilor procesuale ale contradictorialitatii si dreptului la aparare, impuneau ca instanta de apel sa invoce chestiunea transmiterii dreptului de a notifica in baza Legii nr. 10/2001, sa o puna in discutia partilor, si, dupa cercetarea argumentelor si probelor aduse de parti, sa decida potrivit acestora.

Or, aceasta modalitate de solutionare a cauzei este profund inechitabila si neprocedurala intrucat partile si-au sustinut si combatut reciproc apelurile, in timp ce instanta, in sprijinul solutiei adoptate a retinut argumente ce nu au fost cuprinse in apelurile respective si pe care le-a mentionat direct in decizie, in mod clandestin si nelegal.

Recurentul sustine ca in acest mod a fost privat de dreptul sau de a se apara si de a combate argumentele care au format convingerea instantei, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei.

Pentru aceste considerente, se solicita casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru a nu fi privat recurentul de un grad de jurisdictie si de judecarea efectiva a cauzei.

In subsidiar, se invoca de catre recurent, pe temeiul motivelor de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., ceea ce ar conduce la modificarea deciziei si rejudecarea apelului de catre instanta de recurs.

Ca atare, se invedereaza ca decizia recurata este data cu interpretarea eronata a actului juridic dedus judecatii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), iar pe de alta parte, cu aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, instanta de apel a retinut ca actul aditional la contractul de vanzare drepturi litigioase nu ar fi putut transfera drepturile derivate din Legea nr. 10/2001.

Recurentul sustine ca instanta a dat o interpretare gresita actului aditional si efectelor produse de acesta, de vreme ce prin acest act juridic se stipuleaza ca partile inteleg ca prin contractul incheiat intre ele, s-au transmis toate drepturile asupra locuintei de la parterul imobilului situat in Bucuresti, str. 11 Iunie, impreuna cu terenul aferent ca si asupra pravaliei din colt, impreuna terenul aferent, atat cele provenite din procesele de revendicare, cat si cele derivate din calitatea de persoana indreptatita potrivit Legii nr. 10/2001.``

Or, in opinia recurentului, este evident ca din interpretarea logica, gramaticala si juridica a acestui act aditional, ca prin acesta au fost transferate catre recurent si drepturile conferite de Legea nr. 10/2001.

Se sustine ca instanta de apel nu a interpretat corect acest act aditional, retinand o imposibilitate de transmitere a drepturilor derivate din Legea nr. 10/2001.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arata ca instanta de apel a interpretat in mod eronat prevederile legale aplicabile.

Astfel, la data de 14 iunie 2000 a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare de drepturi litigioase. Prin acest contract, numita B.F. a transmis catre recurent drepturile litigioase privind locuinta de la parterul imobilului situat in Bucuresti, str. 11 Iunie, impreuna cu terenul aferent, precum si drepturile litigioase asupra pravaliei din colt, impreuna cu terenul aferent.

In consecinta, intentia reala a partilor a fost transmiterea, la data semnarii contractului de vanzare de drepturi litigioase a tuturor drepturilor asupra imobilului de la fosta proprietara B.F. catre recurent, ceea ce este confirmat in mod explicit si de incheierea la data de 5 iulie 2002, a actului aditional autentificat, din care reiese ca B.F. a declarat ca N.C.C. poate solicita si obtine de la autoritatile indrituite, restituirea in natura sau despagubiri pentru locuinta de la parterul imobilului situat in Bucuresti, str. 11 Iunie, impreuna cu terenul aferent si asupra pravaliei din colt, impreuna cu terenul aferent, potrivit Legii nr. 10/2001 prin substituirea acestuia in calitatea sa de persoana indreptatita.``

Recurentul solicita instantei de recurs sa constate ca toate drepturile aferente imobilului in litigiu i-au fost transmise de fosta proprietara, inclusiv drepturile prevazute de Legea nr. 10/2001, incepand cu data semnarii contractului principal, 14 iunie 2000.

Faptul ca la acea data nu fusese edictata Legea nr. 10/2001 nu constituie un impediment pentru transmiterea drepturilor derivate din legea speciala, dat fiind ca partile au inteles sa clarifice contractul principal prin actul aditional, iar nu sa adauge la acesta, situatie in care acesta a avut aptitudinea sa transmita toate drepturile, inclusiv cele prevazute de Legea nr. 10/2001.

Aceasta transmitere a operat inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, iar notificarea a fost depusa in termen legal de catre recurent care, astfel, a avut deplina calitate de a notifica, iar faptul ca actul aditional a fost incheiat ulterior expirarii termenului prevazut e legea speciala nu are nicio relevanta, dat fiind ca notificarea a fost formulata iar actul aditional a fost incheiat anterior expirarii acestui termen.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.

Inalta Curte constata ca desi recurentul nu indica si motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prima parte a criticilor dezvoltate prin memoriul de recurs este susceptibila de a primi o atare calificare, critici ce vor fi retinute ca fondate, sens in care recursul va fi admis, decizia recurata urmand a fi casata cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor.

Astfel, prin dispozitia nr. 10120 din 14 aprilie 2008 emisa de Primarul Municipiului Bucuresti, contestata in cauza de fata, intimatul parat a dispus respingerea notificarii formulate de recurentul reclamant pentru aceea ca proprietara a vandut drepturile decurgand din calitatea sa de persoana indreptatita, astfel ca, desi titularul notificarii era o alta persoana (N.C.C.), calitatea de persoana indreptatita, in sensul legii speciale, a fost apreciata in raport de autoarea sa cu titlu particular (B.F.), potrivit contractului de vanzare cumparare de drepturi litigioase din 14 iunie 2000, contract completat cu actul aditional din 5 iulie 2002, in cuprinsul dispozitiei, retinandu-se ca fosta proprietara a vandut drepturile litigioase inainte de aparitia Legii nr. 10/2001.

Prima instanta a admis insa contestatia promovata, dispunand restituirea in natura in parte a imobilului pentru care au fost formulate notificarile, confirmand calitatea recurentului reclamant de persoana indreptatita la masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001.

Cu privire la calitatea de persoana indreptatita, tribunalul a apreciat in raport de art. 3 si art. 4 din Legea nr. 10/2001, ca reclamantul are calitatea de persoana indreptatita la masurile prevazute de lege, atata vreme cat, prin contractul de vanzare de drepturi litigioase, lamurit prin act aditional, fostul proprietar al imobilului i-a instrainat acestuia toate drepturile asupra imobilului notificat, inclusiv cele derivate din Legea nr. 10/2001.

In consecinta, s-a apreciat ca in calitatea sa de succesor cu titlu particular, reclamantul a justificat, potrivit legii speciale, calitatea de persoana indreptatita la masuri reparatorii .

O atare constatare si apreciere de catre tribunal a materialului probator al cauzei, nu putea fi reevaluata in apel decat in masura in care prin motivele de apel ale paratului se aduceau critici referitoare la aceasta dezlegare data de prima instanta, avand in vedere dispozitiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.; chiar daca ambele parti au promovat apel, aceasta solutie nu era permisa in cadrul solutionarii apelului reclamantului, intrucat se opunea principiul non reformatio in pejus, consacrat expressis verbis prin dispozitiile art. 296 partea finala C. proc. civ.; in plus, dispozitiile art. 295 alin. (1) teza finala C. proc. civ., permit instantei sa invoce din oficiu motive de ordine publica, caz, in care, de asemenea, este tinuta de respectarea regulii non reformatio in pejus.

Inalta Curte constata insa ca memoriul de apel al paratului nu contine asemenea critici, ci sustineri generice referitoare la termenele de depunere a actelor doveditoare, necesitatea lamuririi situatiei juridice a imobilului, imperativul depunerii unei declaratii pe proprie raspundere din partea titularului notificarii ca nu mai detine alte acte doveditoare, etc.

In aceste conditii, instanta de apel, in vederea respectarii principiului contradictorialitatii si al dreptului partilor la aparare, avea obligatia, in baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., sa puna in dezbaterea partilor motivul retinut pentru adoptarea solutiei daca acesta putea fi conceput in termenii unei exceptii procesuale absolute, ori a unui motiv de ordine publica, astfel cum dispune norma de la art. 295 alin. (1) partea finala C. proc. civ., pentru ca acestea sa nu fie surprinse prin retinerea unor motive care nu au fost dezbatute in contradictoriu si asupra carora le-a fost suprimat dreptul de a-si face aparari sau de a raspunde la ele.

Or, din considerentele deciziei recurate ca si din consultarea incheierilor dosarului, nu rezulta exercitarea rolului activ in sensul mentionat.

Incalcarea principiilor procesului civil este asimilata incalcarii unor norme prevazute sub sanctiunea nulitatii (virtuala, in acest caz), astfel cum dispune art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pricinuindu-se astfel vatamarea dreptului reclamantului prin incalcarea dreptului sau la aparare, ceea ce atrage incidenta in cauza a motivului de casare prevazut art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente recursul formulat urmeaza a fi admis in baza art. 312 alin. (1) si (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar celelalte critici concepute prin memoriul de recurs, vor fi avute in vedere cu ocazia reluarii judecatii in apel in conditiile respectarii tuturor drepturilor procesuale ale partilor si garantiilor procesului civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul N.C.C., impotriva deciziei nr. 342/ A din 28 martie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila.
Caseaza decizia recurata si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24 februarie 2012.